Asociatia Vasiliada
Asociatia Vasiliada
Despre noi Stiri Programe Asezaminte sociale Sprijiniti-ne Contact
English version
Categorii Stiri
Diverse
In bratele mamei
Imbunatatirea situatiei romilor
Egalitatea intre oameni este… imuna la virusul HIV
„Speranta.... pentru o noua viata”
Eficient, nu deficient!
„Inimi puternice”
Ingrijiri socio-medicale pentru varstnici si persoane cu dizabilitati
Sprijin pentru sanatate
Ajutor de urgenta
Sprijin pentru varstnici
"Prieteni pentru Prieteni"
Copiii Centrului "Aripi de Lumina" confectioneaza coliere din hartie creponata.

       Centrul Social pentru Copii „Aripi de Lumina” a incheiat un parteneriat educational cu Gradinita „Floarea Soarelui” din Craiova, care se deruleaza sub genericul „Prieteni pentru Prieteni”.

     Parteneriatul a debutat in luna octombrie 2012 şi se va incheia in luna iunie a acestui an, perioada in care institutiile partenere desfasoara o serie de activitati si proiecte educationale, in beneficiul copiilor. „Avem un parteneriat frumos cu Centrul pentru Copii „Aripi de Lumina” si ne-am bucurat de o colaborare exemplara incepand cu perioada sarbatorilor de iarna. In cadrul parteneriatului amintit am organizat mai multe actiuni, printre care o donatie de jucarii pentru copiii din centrele Asociatiei Vasiliada sau, asa cum s-a intamplat in luna februarie, o activitate reacreativa in care micutii Centrului „Aripi de Lumina” au lucrat masti alaturi de prescolarii nostri. Pentru zilele de 1 si 8 Martie, ne-am gandit sa reinviem traditiile specifice poporului roman astfel incat, ca in fiecare an, Martisorul sa fie sarbatorit si la noi in unitate”, a precizat Barbu Melinda, director al Gradinitei „Floarea Soarelui”. 

      Mai mult, Gradiniţa „Floarea Soarelui” a donat Asociatiei Vasiliada carti daruite de catre copiii unitatii de invatamant prescolar, care vor fi oferite micutilor dintr-o comunitate rurala dezavantajata, unde Asociatia Vasiliada implementeaza proiectul „Caravana cu povesti”. Activitatile derulate de cele doua institutii sunt numeroase, cea mai recenta desfasurandu-se  in pragul zilei se 8 Martie, moment pentru care micutii s-au pregatit indelung. Cu acest prilej, sub indrumarea specialistilor, ei confectioneaza in fiecare zi felicitari, martisoare din lut dar si prin metoda Quilling, pe care le vor darui mamicilor si bunicilor in ziua de 8 Martie. Tot in cadrul parteneriatului, in ziua de marti, 5 martie, un grup de copii ai Centrului au mers in vizita la copilasii de la Gradinita „Floarea Soarelui”, pentru a lucra impreuna, pentru mamici, coliere din hartie creponata. De asemenea, copiii si-au oferit reciproc martisoare si flori create manual, cat si doamnelor educatoare, au prezentat un moment artistic si au recitat poezii. „Toate aceste activitati ii ajuta pe copii in cultivarea tolerantei, exersarea rabdarii si a capacitatii de comunicare, in stimularea imaginatiei, a creativitaţii, dezvoltarea spiritului de munca in echipa, a solidaritatii si a receptivitatii fata de nevoile semenilor, cat si in educarea sensibilitatii”, a subliniat Renata Banescu, psihopedagog la Centrul Social pentru Copii „Aripi de Lumina”. 

       Copiii au fost incantati de vizita facuta la gradinita si spun ca doresc sa-i revada cat mai curand pe prietenii lor mai mici. „A fost frumos, ne-am invatat unii pe altii sa cream modele de coliere cat mai frumoase, ne-am ascultat parerile, am participat la momente artistice speciale, am cunoscut colegi noi si prietenosi”, ne-a marturisit Mihaela, de 13 ani. Doamnele educatoare Roman Carmen si Iancu Alexandrina, gazdele evenimentului, le-au fost alaturi micutilor in toate aceste momente, reusind sa le insufle, ca de fiecare data, dragostea pentru lucrul in echipa.  „Ne-am pus multe sperante in acest parteneriat, urmarim astfel socializarea copiilor şi mai ales, acestia sa gaseasca in partenerii lor adevarati prieteni. Avem incredere ca toate realizarile pe care le vom face impreuna vor fi un pas spre o colaborare fructuoasa, de viitor”, a subliniat Iancu Alexandrina, educatoare la Gradinita „Floarea Soarelui”.
 
 

 

Acasa Despre noi Stiri Programe Asezaminte Sprijiniti-ne! Contact Webmail